Timpul alearga si de multe ori ne pierde. Ramanem pe loc, in imposibilitate de miscare. Privim, resemnati, cum ramanem in urma. As sta de vorba cu mine si nu gasesc timp. A fugit! Caut franturi, spatii, momente, sa ma ascult. Vreau sa-mi vorbesc, sa ma inteleg, am nevoie de mine. Dincolo de tot si de toate simt nevoia de mine. E o nevoie fireasca. De care nu ma scap. Si nici nu vreau. De ce am impresia ca n-o sa am timp suficient? Totul in jur fuge. Nu pot sa alerg, as vrea sa ma odihnesc, sa privesc, sa visez si sa iubesc in liniste.
Imi lipseste rabdarea, poate curajul. Nu ma incanta firescul lucrurilor, aproape ma incomodeaza. De multe ori ma intreb ce caut. Cine a inventat sablonul si de ce?
Obosesc, ma cuprinde furia, apoi ma linistesc. Si nu vreau altceva..vreau sa iubesc in liniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu