Introspectie

Un review pe care mi l-am permis, cu ceva timp in urma. Nu foarte mult..
Au fost raspunsuri la niste intrebari..ESENTIALE si DEFINITORII, din punctul meu de vedere!


Sa iubesc o viata intreaga.
Lipsa de iubire ma inspaimanta si ma goleste totodata.
Copilaria mea a fost una plina. Multe evenimente marcante, invataminte, activitati dupa bunul meu plac, dragoste, ocrotire, asadar nu cred ca mi a lipsit ceva in mod deosebit. Poate ca o relatie mai inchegata de prietenie si iubire intre parintii mei ar fi facut din aceasta copilarie una perfecta.
Traiesc si acum cu regretul ca puteam sa ma comport altfel, intr o anumita perioada de timp. Asa cum ar fi fost normal, etic, moral si spiritual. Sa-l iubesti, sa-l respecti si sa-l apreciezi pe omul care ti-a dedicat o mare parte din viata lui, sa fii alaturi de el in unul din momentele delicate ale vietii sale, e cat se poate de firesc, nimic spectaculos. Prea putin, as putea spune.
Cand ma gandesc la ce ar putea sa insemne si sa aduca linistea in viata mea, imi vin in minte doua aspecte. Confortul emotional si relatiile interumane. Nelinistile vin tocmai din lipsa acestora, in acel moment are loc dezechilibrul.
Multe sunt temerile si fricile mele, insa daca ar fi sa aduc in discutie numai una, ar fi teama de singuratate. Nu imi pot inchipui viata astfel. Asociez singuratatea cu durerea profunda, cu tristetea.
Imi plac mult oamenii cu care reusesc sa am afinitati de la bun inceput, imi doresc sa-i revad, pastrez legaturile, pot chiar sa leg prietenii stranse acolo unde ar parea ca sunt putine sanse. Si pentru ca, nu se sudeaza cum ar trebui, asa zisele relatii de prietenie, poti fii usor dezamagit. E un risc pe care ti-l asumi, au ba.
Ca si temere, legata de un posibil partener din viata mea, ar fi sa nu-l dezamagesc, sa nu traiesc acest oribil sentiment, ca am gresit si nimic din ce a fost nu mai poate fi.
Fericirea mea cred ca a adus fericire. Optimismul, zambetul, buna dispozitie, au reusit sa aduca macar un strop de fericire. Ceea ce nu stiu oamenii din jurul meu, este ca multe din “faptele” mele, sunt determinate chiar de ei. Sunt de fapt reflexia lor asupra mea.
Au fost momente in viata mea, cand am trait acea emotie puternica a fericirii. Ca n-am stiut s-o exprim asa cum ar fi trebuit, posibil. Dar ea s-a simtit, dincolo de aparente, a existat. Si pana la urma, nu e nevoie de cuvinte, nu trebuie s-o spui, trebuie doar s-o simti si sa te bucuri ca exista.
Am trait si deziluzii, mi-au fost inselate sperantele, visurile, dar si ele, sunt parte din viata noastra. Asa cum ne hranim din iluzii, putem trai si deziluziile. M-am simtit ranita din iubire, am trait si destramarea unei prietenii de o viata, am fost dezamagita si de parintii mei, intr-un anumit moment de timp, dar toti acesti oameni, cu o insemnatate mare in viata mea, sunt parte din tot ceea ce sunt acum..si nimic din toate relele, suferintele mele, nu m-au facut sa-i dispretuiesc, dimpotriva.