Pe dos!

Nu stiu locul asta, imi pare atat de strain. E ciudat. Nu mai stiu cum ajuns aici. Deci, n-as stii nici sa ma intorc. La capitolul orientare in spatiu nu m-am descurcat niciodata.

Daca inainte, toate erau aranjate intr-un echilibru, acum "echilibru" e doar o notiune. 

Ceea ce mi se parea familiar odata, acum imi este strain din cap pana'n picioare.

Lasand la o parte lucrurile din exterior, imprejurimi, oameni, situatii, circumstante, toate acele mijloace de comunicare, in incercarea de a supravietui in societate, traind prin ea, in interiorul meu se petrec revolutii. 

E ca un freamat din adanacuri, care se aude atat de tare, ca uneori mi-e teama sa nu-l auda si altcineva. Stau cu ochii inchisi, incerc sa-l potolesc, dar cand ii deschid, ma vad in acelasi loc, departe de tot.

Mi-e frig, mi-e sete, mi-e frica si ma zgribulesc la orice adiere, cat de mica. Aici bate vantul tot timpul si incerc sa ma incalzesc cu mine. Uneori imi tin de cald. Uneori. 

Toate imi sunt anapoda. Cum le aranjez la loc?
Mi se spunea ca sunt o persoana care aduna oameni in jurul ei. Cred ca au disparut oamenii.

Eram noi doi. Acum incercam sa fim, dar nu ne iese. Ar trebui sa tragem de noi si ce-a mai ramas din noi, sa mergem inainte. Cu tupeu! Uneori cu ochii inchisi, dar cu sufletul deschis. Puterea e in noi. De ce nu o cauti? De ce o lasi sa fuga?

Pauza de ganduri asternute..

Sunt multe zile la mijloc..nu le-am numarat.

A lipsit dorinta, puterea, vibratia, zambetul din suflet si de peste el.

A fost o perioada incarcata, stufoasa, asemenea unei carti cu multe pagini si cel mai mic scris. Nu despre acea perioada vreau sa vorbesc, dar despre acum. 

Acum, e ca un miracol ce ma trezeste din vis sa-mi spuna in mii de feluri cat este de frumos afara, cum stralucesc uneori si cat de buna la gust poate fi o mancare nu tocmai reusita.

Acum este aer curat, o plimbare in parc, un film bun, ciocolata cu lapte, dulceata de zmeura, cartofi prajiti si in general toate lucrurile bune de pe pamant.

Vreau ca atunci sa fie acum si acum sa fie atunci, in orice lume, sub orice cer, aproape de nori, mereu.

Vise, imagini, dorinte

Ne chinuim in incercarea de a atinge dorintele si pierdem esenta. Se intampla lucruri extraordinare pe care nu le vedem, sau le vedem prea tarziu, pentru ca suntem preocupati sa ne imaginam.
Daca ne-am imagina ca astazi, acum, ne traim visele, poate am sti sa gustam din ele.

Vrem sa vedem imagini. Ne straduim sa le vedem doar pe acelea care sunt pe gustul nostru. Insa uitam, ca unele lucruri pot fi schimbate. Daca am privi mai atent in jur, daca am descoperi in noi macar o urma de bunavointa, vom vedea ca se intampla si lucruri extraordinare, ca exista si oameni frumosi, ca visele prind viata.

Viata-i o sansa!

Avem dreptul la a doua sansa, dar..Stim noi oare ce inseamna a doua sansa?

Tindem catre perfectiune. Vrem sa fie asa cum ne-am imaginat, asa cum ar fi ideal. Asa cum ni se cuvine. Dar uitam un aspect, nimic nu e perfect. Nu traim intr-o lume ideala si nu totul ni se cuvine. Iar imaginatia, e a noastra. Cum am putea noi, oamenii, sa fim ideali?! Poate sa ne mai nastem o data. Si nu in lumea asta!

Iubim, simtim tradare. Ce facem mai departe?

Cautam razbunare. Ar spune unii. Altii ar fugi cu toti pasii din dotare. Dar mai sunt aceia care acorda a doua sansa. Din nenumarate motive. Aici ma opresc.

Ce stiu ei despre a doua sansa? Fiecare stie altceva probabil.

Eu spun ca a doua sansa, inseamna luat de la capat. Sau de unde am ramas, ca si cand atunci am fi inceput. Inseamna sa mergem pe un drum pana la final. Si la sfarsit, trecand prin incercari, prin stari confuze, sa vedem daca acel drum continua. Si asta inseamna ca duce undeva. Sau se opreste acolo. Insa drumul e lung si anevoios. Si trebuie sa luptam cu noi insine. Nu trebuie sa luptam cu cel caruia i-am daruit sansa. Razboiul se da in noi si nu intre noi. E al dracului de greu. Dar daca stii pentru ce lupti, daca miza e mare, mergi inainte, chinuit. Lucrurile obtinute cu usurinta, sunt la indemana oricui.

Mai vin si spun ca iubind, sansele spre vindecare sunt tot mai mari. Iubirea vindeca. Si n-o spun eu. Eu spun ca doar ea vindeca. Niciun raspuns pe care-l cauti, nicio explicatie care te-ar satisface, nu are sa te vindece. Iubirea e un dar, nu o satisfactie.

Singurul lucru dupa care te ghidezi, oferind a doua sansa, este motivul pentru care ai facut-o. Nimic altceva. Nu uita asta niciodata. Nu incerca sa ramai prizonier in trecut, in contextul unei a doua sanse. Inseamna ca in realitate n-ai acordat-o.

Gandeste-te cum pentru o greseala platesti poate inzecit, la fel de mare este reusita, comparativ cu prima dezamagire. Te voi rasplati cu "daruri" mai mari decat pacatul pe care l-am comis.

Ai grija de sansa asta si valorific-o. Da-i viata. Ai incredere in ea. Nu degeaba ai mers pe mana ei. Inseamna ca undeva in sufletul tau, crezi!

Nu-mi spune ca nu mai exista incredere deloc. Nu te cred. Altfel n-ai fi mers mai departe.

Sunt niste lucruri pe care nu ti le explici, perfect adevarat. Dar va veni ziua in care n-o sa mai vrei sa ti le explici.

Si daca intr-un final, totul va fi anapoda, atunci n-ai pierdut nimic. Ti-ai jucat cartea pan' la sfarsit. Vei merge mai departe, gandind probabil, ca n-ai sa mai acorzi niciodata a doua sansa. Aici vin din nou si iti spun. Exista ceva, sau cineva, mai presus de noi toti, deasupra tuturor vazutelor si nevazutelor, care acorda in fiecare zi, fiecaruia dintre noi, o sansa.

Tu!

Tu esti si nu esti. Vii si pleci. Imi mirosi simturile, te incanta, le dezmierzi si le lasi.

Tu ma strangi in brate si tot tu ma arunci la pamant. Tu esti ziua si noaptea mea. Tu esti fericirea si suferinta.

Tu esti cel mai puternic om pe care il cunosc si esti cel mai mare las.

Te prinzi de mana mea, ma tii strans, ma privesti si...hmm..te rupi de mine..ca de ceva rau. Ma chemi si ma gonesti. Tu ma iubesti si ma urasti.

Tu esti minunatia si nenorocirea mea. Tu imi soptesti si urli. Tu ma adulmeci, te hranesti cu mine si te-ai saturat.

Tu esti cel mai frumos vis si esti cosmarul meu. Esti adevar si minciuna. Tu esti ieri si azi. Esti zambetul si intristarea.

Tu esti iubirea si nepasarea. Tu esti prietenul si dusmanul meu. Tu citesti in ochii mei si tot tu nu vrei sa mai vezi.

Tu esti emotia si indiferenta. Esti forta si neputinta. Tu ma saruti, imi treci mana prin par si imi spui vorbe care dor.

Tu esti ingaduinta si intoleranta. Tu esti explozia si implozia. Tu esti lumea intreaga si esti singuratatea.

Tu esti aproape si esti departe. Esti dulceata si amarul din care gust in fiecare zi. Tu esti frumosul si uratul.

Tu esti alinarea si zbuciumul meu. Esti ordinea si dezordinea. Tu esti linistea din adancuri si esti zgomot puternic.

Tu esti dreptate si nedreptate. Esti placerea in chinuri. Esti asa cum mi te-am imaginat si esti o naluca. Tu esti tot timpul si niciodata.

Te pierd, te gasesc si te pierd iar..