De ce sa ma simt raspunzatoare pentru o neferericire a cuiva? Nefericire independenta de mine..
Si cu toate astea, ceva ma impiedica sa privesc ca spectator.
Ma implic, ma framant si caut motive, sperante, vorbe, care sa redea optimismul. De parca, in mine as gasi capacitatea de a schimba stari de spirit, sau de a lumina mai bine, caile de acces.
Dar daca mesajul meu nu ajunge, tocmai pentru ca este respins?!
In fond, nu ceea ce mi se pare mie relevant, important si esential in existenta cuiva, se aplica.
Cred ca fiecare dintre noi, la un moment dat, ajungem sa distingem binele de rau. Si nu ma refer la ceva atat de simplist. Largesc cu mult, barierele care le incadreaza pe cele doua entitati, atat de opozabile. Deci n-ar trebui sa asteptam sa fim atentionati, cand vedem semnul interzis.
Stim sa gandim, avem discernamant, unii dintre noi, ca sa fim in stare sa ne urmam cursul, in cel mai sigur si placut mod cu putinta. Atat cat sta in puterea noastra. Restul e sansa, destin, karma.
Responsabili sa fim cu noi insine, in primul rand. Asa cum, fiecare individ in parte, ar trebui sa-si asume prezentul. Nu va fi raspunzator in intregime, dar va fi intotdeauna, principalul raspunzator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu